Cât mai departe. Cât mai de tot.

marți, 2 ianuarie 2018

virgulă,

  Am uitat de atâta timp să scriu. Să mă am doar pe mine și să sufer  în singuratatea mea imaginabilă. Și  îmi plăcea atât de mult s-o fac - să mă am și să gândesc ore în șir la nimic.

Azi nu mai am ore pentru nimicuri. Azi nu mai am ore pentru nimic.

 Azi nici eu nu mai știu cine sunt. Azi nici măcar singuratatea nu mai e imaginabilă.
Când plângi și nu mai are cine-ți șterge lacrimile, dimineața,  înainte sa-ți bei cafeaua.

Tu să nu pleci dimineața devreme. Tu, te rog, să mă strângi  în brate, așa cum marea  îmbrațișează malurile, si să mă trezești mereu la viață. Așa rece și sărată cum e. Tu să-mi fii soarele,  în lumina căruia pescărușii plutesc. Și se simt atât de ușori... Eu de ce nu mă simt? Eu chiar trebuie să cresc? Acum? Dar de ce? Eu vreau să plâng ca un copil și să obțin tot ce vreau. De ce nu se poate?

Să respir aerul de acasă. Să ridic capul spre cerul meu nocturn plin de stele, care nu e același nicaieri în lume. Să-i strâng pe toți  în brațe și să mă  întorc  într-un oraș de umbre. Orașul care e viața mea de "om mare".
Și cât de mult nu m-aș zbate, cămașa mă strânge și mă obligă să îmbrac alta.
Dar eu n-o vreau... eu o să hoinăresc goală.

2 comentarii:

  1. citind această mărturisire, realizez că cea mai înțeleaptă decizie este să nu scriu aici nimicși să-ți ofer libertatea de ”Anonima care simte, trăiește și suferă frumomos”, dar sunt egoistă, pentru că vreau să-mi exprim sentimentul de fascinație și captivitate care mi l-a provocat ”ce text”)).
    p.s. simt și eu ce simți și tu, parcă prea brusc viața ne-a aruncat în lanul ”greutăților” ))
    p.s.2. sorry-an pt cuvinte siropoase))
    p.s.3. acum înțeleg de ce pe fb sau insta apar din ce în ce mai des imagini nude))

    RăspundețiȘtergere